Guvernul pregătește majorarea rovinietei cu aproape 50%, în funcție de intervalul de timp și de tipul de vehicul. Astfel, pentru categoria autoturismelor, taxa de drum valabilă pentru o zi va crește cu un euro, de la 2,5 euro, cât este în prezent, la 3,5 euro.
Pe măsură ce intervalul de timp pentru care este achiziționată rovinieta crește, și prețul acesteia se majorează semnificativ.
Astfel, potrivit de lege, publicat joi de Ministerul de Finanțe, în dezbatere publică, taxa de drum va crește de la 1 septembrie 2025 după cum urmează:
Categoria A- Autoturisme
1 zi – 3,5 euro
10 zile – 6 euro
30 zile – 9,5 euro
60 zile – 15 euro
12 luni – 50 euro
În prezent, aceste tarife sunt, cu o excepție, aproape la jumătate.
De asemenea, se va majora și cuantumul amenzii contravenţionale aplicate șoferilor în cazul lipsei rovinietei valabile.
În prezent, pentru autoturisme, amenzile pot fi între 250 și 500 de lei, în timp ce pentru alte vehicule, cum ar fi camioanele sau autobuzele, amenzile pot ajunge până la 4.500 de lei.
Guvernul însă vrea să le majoreze de la 500 lei pentru cea mai mică la 11.900 de lei maxim, în funcție de vehicul.
Citește și:

RETIM: Tariful serviciului de salubrizare a fost actualizat pentru clienții din Zona 0 Ghizela și di...

Primul Campionat de Rugby Tag Special Olympics la Timișoara

Calendarul plății alocațiilor, indemnizațiilor și altor drepturi sociale în luna iunie

Ministra mediului, apelor și pădurilor vine în acest weekend în Timiș

Tururi ghidate și ateliere de scris legate de Bega în cadrul proiectului TimisoaraAllAround
























