Sănătate

A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara

Veste excelentă! A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Este vorba de un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, destinat dezvoltării infrastructurii spitalicești în ceea ce privește asistența medicală în domeniul patologiei oncologice din Banat.

Prin intermediul acestui proiect, parte a clădirii existente pe Calea Torontalului va fi demolată, urmând a fi construit și un corp nou de clădire.

Contractul în valoare de aproximativ 197 milioane de euro, a fost semnat de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Județeană Timiș, Florentina Radu. “Prin implementarea acestui proiect se preconizează a se rezolva importante nevoi în domeniul sănătății publice din zona de vest a țării, urmând a polariza cazurile dificile și a oferi pacienților cu patologii oncologice acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat”, au transmis reprezentanții DSP Timiș.

Capacitățile noului Institut Regional de Oncologie Timișoara sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, zona de servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistică, endoscopie, explorari funcțional), bloc operator, terapie intensivă, laborator radioterapie, laborator medicină nucleară, centru pentru transplant medular și afereză celule stem.

Spitalul va avea și un centru pentru primirea urgențelor oncologice, și spații pentru deservirea funcției educaționale și de cercetare (sală multifuncțională, săli studiu, săli prezentări practice, birouri studiu, etc).

Sectorul îngrijiri medicale conține 250 paturi de spitlizarea continuă, spitalizare de zi, anestezie și terapie intensivă.

Diagnostic și tratament: CPU, Bloc Operator (6 Sali), Centru de transplant medular si afereză celule stem, Laborator imagistică, endoscopie și explorări funcționale, Laborator medicină nucleară, Laborator radioterapie.

Ambulator integrat format din 26 cabinete medicale

Servicii suport medicale și nemediacle: farmacie, sterilizare centrală, UTS, Laborator analize medicale,

Serviciu anatomie patologcă, bloc tehnic și logistic, spațiu central depozitare deșeuri infecțioase.

Zona generală: zona acces și servicii publice, Birouri internări/externări, spații personal.

Suprafață teren:  55 485 mp

Suprafața constuită la sol clădire existentă:  4 637 mp

Suprafața construită desfășurată cladire existentă: 23627 mp

Suprafața constuită la sol spital propus: 15 821 mp

Suprafața construită desfășurată propunere: 65 419 mp

Regim de înălțime maxim: S+P+4E+E tehnic

Nr. locuri de parcare: 152.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*