Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a solicitat, azi, Consiliului Județean Timiș să acționeze de urgență pentru deszăpezirea DJ 681 către Nădrag!
„Filmarea este făcută de primarul Nădragului, Liviu Muntean, azi la ora 10:00, la mai bine de trei zile de la momentul intemperiilor. Dacă în această perioadă, când ne-a ferit Dumnezeu de zăpezi, situația se prezintă astfel, nu pot decât să sper că nu va mai ninge în acest an!”, a declarat prefectul Mihai Ritivoiu.
După câteva ore, au răspuns și cei de la CJT.
„În urma sesizărilor primite în legătură cu modul în care s-a acționat pentru prevenirea și combaterea înzăpezirii pe DJ 681 sectorul Nădrag – Hăuzești, responsabili din cadrul Direcției de Drumuri și Transport au efectuat o verificare pe teren în vederea stabilirii modului concret de remediere a problemelor și identificarea responsabililor.
La fața locului s-a constatat că problemele au apărut exclusiv pe un sector de cca. 150 m. În zona respectivă, șanțurile au fost distruse de activitatea de exploatare forestieră, fiind astfel împiedicată scurgerea corespunzătoare a apelor de-a lungul drumului în afara părții carosabile.
Prestatorului i se vor aplica sancțiuni maxime, conform clauzelor contractuale, atât pentru neîndeplinirea obligațiilor de a interveni preventiv și activ, cât și pentru neraportarea în timp util a situației din teren, putându-se ajunge până la rezilierea contractului.
Considerăm inacceptabilă situația de față și nu vom tolera repetarea unei astfel de abateri”, a transmis CJ Timiș.























