Drumul expres Arad – Oradea a obținut avizul tehnic al Companiei Naționale de Drumuri. Ca urmare, luna viitoare poate fi realizat auditul de siguranța rutieră, iar în martie pot fi parcurse alte proceduri ce țin de indicatorii tehnico-econimici.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, spune că își dorește că în luna aprilie să fie emise hotărârile de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și de expropriere a terenurilor afectate de proiect. Odată cu finalizarea proiectului tehnic și a documentației de achiziție, va putea fi lansată licitația pentru construcția efectivă.
Drumul expres Arad – Oradea va avea 119 km, cu două benzi pe sens, cu 75 de pasaje supraterane şi poduri peste cursuri de apă şi intersecţii cu alte drumuri. Investiția este estimată la aproape 1,4 miliarde de euro – fonduri europene.
Citește și:

Explozie în Capitală: 3 morți

Consultări între reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Municipiilor din România pe tema ref...

Mezeluri putrezite scoase la vânzare. Ce a mai găsit ANPC

Șaizeci de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate, dotate cu aparatură medicală mode...

Transfer aeromedical interclinic al unei paciente de 18 ani, asistată ECMO, realizat cu un elicopter...
























