Patru căsuțe vor înveseli parcul din fața Căminului Cultural și vor bucura de vineri, 16 decembrie, orele 16:00, pe cei care își vor găsi timp să treacă prin zona centrală.
Expozanții vor pune la dispoziție o gamă variată de produse, de la decorațiuni de Crăciun până la diverse bunătăți tradiționale și nelipsitul vin cald.
Primul târg de Crăciun din Dudeștii Vechi va transforma în următoarele zile centrul localității într-un loc de poveste. “Vom avea alături, ca și co organizatori, la fel ca la toate acțiunile noastre de impact pentru comunitate, voluntari inimoși și dedicați comunității: tinerii membri ai Asociației DIGG, Ansamblul Palućenka, doamnele din Grupul Culinar “Prikazćite ud Prusta”. Haideți să ne bucurăm împreună de emoțiile magice ale sărbătorilor de iarnă!”, transmite primarul comunei Dudești Vechi, Bono Cucalan.
Citește și:

Liceele din Timișoara se pot înscrie în curând în programul de bugetare participativă

Centura de Vest a Timișoarei are autorizație de construcție

Programul cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă la Primăria Timișoara

Investiții importante finanțate de Consiliul Județean în mai multe comune din Timiș

Cele 15 linii de transport școlar revin odată cu începerea cursurilor în noul an
























