Încă șapte comune din Timiș vor beneficia de investiții importante realizate cu ajutorul Consiliului Județean. Este vorba despre Foeni, Tomești, Giroc, Orțișoara, Denta, Boldur și Sânmihaiu Român.
“Selecția proiectelor finanțate ține cont de nevoile fiecărei comunități și vorbim de investiții în infrastructura rutieră, școlară sau culturală. Astfel, în următorii ani vom avea școli noi construite de la zero, o rețea de drumuri mult mai bună, grădinițe moderne. Contribuim, așadar, la creșterea calității vieții timișenilor.
Parteneriatele dintre Consiliul Judetean și UAT-urile din Timiș nu au coloare politică, să fie foarte clar. Ne implicăm în orice localitate care are nevoie de suport, indiferent de orientarea politică a primarilor. Aceasta este calea pe care am ales-o pentru că avem un singur scop: să facem totul pentru Timiș!”, a explicat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Suma totală este de 39 milioane lei.






Citește și:

Ziua Națională a României, marcată la Timișoara / VIDEO

Peste 112.000.000 lei pentru lucrări finanțate prin PNRR

Noua Clinică ORL din Timișoara, inaugurată săptămâna viitoare

30 de școli din Timișoara vor avea mese exterioare de ping-pong

Paul Finta, instalat prefect USR al județului Timiș
























