Cultură

Sunlight Theatre – Hai la Faber, să tragem cortina!

Sunlight Theatre – Hai la Faber, să tragem cortina!
Adora Beauty

Ultimul eveniment din cadrul Sunlight Theater by Flight Festival, ,,Atitudinea din spatele unui vis împlinit” cu Chris Simion-Mercurian, o poveste inspirațională, despre primul teatru construit împreună, Grivita 53, va avea loc în 27 septembrie, de la ora ora 18:30, la Ambasada (Splaiul Peneș Curcanu 4-5 Timișoara).

Oamenii care cred în visurile lor și le fac să devină realitate sunt mereu inspirați. Un astfel de om este regizoarea Chris Simion Mercurian, cea care și-a propus să construiască primul teatru independent din România, pentru că, din 1946, în România, nu s-a construit niciun teatru privat de la zero. Adică de 76 de ani!

„Atitudinea din spatele unui vis împlinit – 25 de ani de credință, ispite, obstacole, încercări, așteptare, dileme, răbdare, tăcere, suferință, dezamăgire, frică dar și pasiune paroxistică și iubire necondiționată de teatru, de respirația din el și de tot ce-i dă șansa să existe.

Un obstacol este o oportunitate. O ispita te verifică. Ce nu coincide cu realitatea ta, nu înseamnă că e prost sau rău ci doar diferit. Dacă știi ce vrei, mergi pe drumul tău, fără să te abați de la el. Că știi clar că e drumul tău. Nu trebuie să îți mai spună nimeni. Și oricât întuneric este și oricât de încurcat, până la urmă dai de lumină și o împărtășești celorlalți. Și e foarte bine că e așa.

Dacă ar fi simplu…ce-ar mai fi un vis și ce-am mai fi noi în raport cu visul nostru? Mai presus de validarea celorlalți, este încrederea în ceea ce simți și în scopul existențial al tău ca ființă. Suntem în trecere pe aici și lăsăm urme. E important ce fel de urme.

Am învățat că smerenia este singura conexiune reală cu Universul și că fără voia divină nu mișcăm nimic. Că putem să cerem luna de pe cer, dar când luna nu ne e de folos, nu o primim. Perseverența este dovada faptului că pasiune e vie, te arde, te definește. Opțiunea de a vedea partea luminoasă a călătoriei este o alegere, nu o condiționare. A fi tu însuți și a nu fi ce vor ceilalți să fii…e singura cale să te poți asuma și să te urmezi. Acestea sunt doar câteva gânduri care stau la baza unei conferințe ce exprimă un vis ce urmează curând să devină realitate.
Restul…pe 27 septembrie”, spune Chris Simion Mercurian.

Intrarea la eveniment este liberă.

Rezervarea locului se face prin achiziționarea unui bilet unic care este echivalentul consumației de la locație. În baza biletului (pe telefon sau printat) se oferă consumația de la bistro-ul Ambasada.

Rezervă locul aici: https://www.iabilet.ro/bilete-timisoara-atitudinea-din…/

Valoare bilet: 20 de lei.

Evenimentul este finantat de Centrul de Proiecte Timisoara.

Chris Simion Mercurian este scriitoare, actriță și regizoare. A absolvit  UNATC, secția teatrologie, în 2000 și secția regie teatru în 2005. În 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2008 inițiază Festivalul de Teatru Independent Undercloud⁠ din Lăptăria lui Enache – Terasa „La Motoare”. În 2017 a inițiat proiectul Grivița53 – „Primul teatru construit împreună”, Realizarea teatrului urmează să fie făcută prin intermediul unei strângeri de fonduri la nivel național, proiectul arhitectural fiind premiat în anul 2017, în cadrul galei Lafarge Holcim Awards.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*