Social

Calea Luminii din cadrul Parcului Primăverii transmisă online de la Muzeul Satului Bănățean

Calea Luminii din cadrul Parcului Primăverii începe astăzi, la ora 23, cu Studio Atipik, transmis online de la Muzeul Satului Bănățean.

“Timp de o oră, vom purta un dialog despre semnificația sărbătorii pascale, în timp ce așteptăm Lumina de la Ierusalim să ajungă în candela bisericii din Muzeul Satului, cel mai valoros lăcaş de lemn din Banat. Alături de noi va fi prof. Univ. Dr. Ana Maria Nistor, de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București, venită special la Timișoara pentru acest eveniment”, transmit reprezentanții CJ Timiș.

Biserica din Topla, locul în care va începe în această seară Slujba de Înviere după obiceiurile strămoșești, a fost ridicată în 1746 la Remetea Luncă şi apoi donată în 1807 credincioşilor din satul Topla, conform unei însemnări de pe o evanghelie păstrată în biserică.

Obiectivul a fost adus la Muzeul Satului Bănățean pe tăvălugi, tras de 24 perechi de boi, așezat şi consolidat apoi cu ajutorul credincioşilor.

Slujba de Înviere, oficiată începând cu ora 00:00, va începe la poarta Bisericii din Topla, apoi va continua pe Scena Principală din Parcul Primăverii și va fi transmisă online cu ajutorul întregii echipe tehnice a festivalului multicultural: cinci cameramani, sunetiști și luminiști care au pregătit o regie specială.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*