Administrație

Noua grădiniță din Liebling, tot mai aproape de inaugurare/VIDEO

Noua grădiniță din Liebling, tot mai aproape de inaugurare/VIDEO
Adora Beauty

Construirea noii grădinițe din Liebling este tot mai aproape de final. Până în prezent are procent de realizare de 80%, dă asigurări primarul Ioan Munteanu.

Potrivit autorităților, clădirea nouă este concepută conform cerinţelor normelor în vigoare, cu spaţiile necesare desfăşurării tuturor activităţilor legate de educaţia preşcolară.

Aceasta va fi racordată la toate utilităţile necesare funcţionării. Principalele funcţiuni ale grădiniţei propuse vor include: 6 săli de grupă – cabinet medical cu izolare – sală de mese şi bucătărie cu spaţii anexe necesare – grupuri sanitare şi vestiare – spaţii administrative. Capacitatea maximă a grădiniţei va fi de 131 persoane (120 – copii şi 11 – personal). “În cursul anului 2022 se va finaliza construirea grădiniței. În proporție de 80% este gata. Mai trebuie puse geamurile, cazanele de încălzire și finisajele interioare. Apoi putem face recepția finală”, a precizat primarul comunei Liebling, Ioan Munteanu.

Clădirea va avea un acces principal, pe latura de sud, prevăzut cu rampă pentru persoane cu dizabilităţi, cu panta maximă de 8% şi un acces secundar, pe latura de Nord. Spaţiile bucătăriei şi camera tehnică vor putea fi accesate tot de la nivelul faţadei sudice, prin intermediul unor accese separate fiecărei funcţiuni în parte. Curtea va fi amenajată cu zone verzi gazonate şi un loc de joacă pentru copii acoperit cu pavele de cauciuc şi dotat cu echipamente de joacă.

Întreaga investiție se ridică la 3 milioane lei și este finanțată prin Proiectul Național de Dezvoltare Locală.

VIDEO aici:

 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*