Veste bună! Astăzi a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor pentru proiectul “Sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală în comuna Șandra”, derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
În premieră pentru Timiș, apele geotermale vor putea fi folosite pentru încălzirea instituţiilor. Școala, grădinița, biserica și primăria se află pe o imensă pungă de apă fierbinte. Practic, într-o stație de transformare, apa vine de la 1300 de metri, la peste 90 de grade și încălzește agentul termic care ajunge apoi în calorifere.
“Am finalizat astăzi un alt pas important în cadrul proiectului ,,Sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală în comuna Șandra” și anume semnarea contractului cu firma constructoare, care în scurt timp se va apuca de treabă! Mă bucură că am ajuns să semnăm acest contract foarte important, mai ales că nu a fost deloc ușor. Drumul parcurs a însemnat mult efort, au fost proceduri anevoioase, dar în final iată că totul a meritat. Era păcat să stăm pe o imensă bogăție naturală pe care să nu o valorificăm, să o transformăm în energie termică. Acum, se deschid noi orizonturi de dezvoltare pentru comuna noastră, nu numai din punct de vedere economic, dar și din perspectivă turistică și socială.
Într-o primă etapă, vor fi încălzite cu apă geotermală instituțiile publice din comună, urmând ca în viitor să se ajungă la încălzirea locuințelor.
În perspectivă, se va trece la încălzirea locuințelor, dar vor exista și alte întrebuințări ale apei geotermale, considerată o resursă de mare viitor. Astfel, lângă foraje se va realiza un ștrand, dar se are în vedere ca apele geotermale să asigure și energie electrică, ceea ce ar genera o reducere a costurilor și facturi mai mici.
Consider că și comuna noastră trebuie să profite de șansa la dezvoltare pe care o oferă proiectele pe fonduri europene!
Investiția în oportunități de modernizare a localității și facilitarea vieții locuitorilor este cea mai satisfăcătoare investiție!”, a afirmat edilul Luchian Savu.
Valoarea proiectului este de 4,5 milioane euro.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă realizarea unui sistem centralizat de producere și distribuție a energiei termice, utilizând surse regenerabile de energie mai puțin exploatate, respectiv energie geotermală, în vederea reducerii emisiilor de CO2.
Potrivit reprezentanților Primăriei Șandra, proiectul are ca obiective specifice: realizarea unui foraj de extractie a apei; geotermale, realizarea unei clădiri cu funcțiunea principală de centrală termică, echiparea cu utilaje și echipamente tehnologice; realizarea unei rețele de distribuție a energiei termice; realizarea unui foraj de injecție a apei geotermale uzate termic; realizarea unei conducte de transport a apei geotermale uzate termic către forajul de injecție.
„Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt: existența unui foraj de extractie a apei geotermale, punerea în funcțiune a unei centrale termice, echipată cu utilaje si echipamente tehnologice, funcționarea a 1,6 km rețea de distribuție a energiei termice, utilizarea a 2,9 km rețea de transport a apei geotermale uzate termic, utilizarea unui foraj de injectie a apei geotermale„, a transmis primarul comunei Șandra, Luchian Savu.
Data finalizării proiectului: 31.12.2023.
VIDEO aici:


























