„Ne aflăm înaintea primei zile a anului școlar, o zi așteptată mai mult ca oricând, un altfel de început, după o lungă perioadă de școală atipică, în care formatul de lucru online și-a arătat limitele. Toți cei care participă la activitățile școlare își doresc să reintre într-un ritm normal al școlii, cu prezență fizică, cu bucuria interacțiunilor nemediate și cu toate beneficiile socializării directe în grupurile școlare”, declară deputatul PNL de Timiș, Marilen Gabriel Pirtea.
„În copilăre mea am auzit foarte des adulții cum se „plângeau” de gălăgia pe care o făceau copiii. Iată că acum, noi, ca adulți, parcă am uitat cât de nepotrivită și absurdă ni se părea cerința de a fi mai puțin zgomotoși, ideea că adulții sunt „deranjați” de agitația copiilor din stradă sau din curtea școlii. Da, să recunoaștem, pandemia ne-a amintit că râsetele de copii și joaca, zgomotoasă uneori, sunt conduitele normale, pe care le dorim din nou mai vizibile în viața copiilor”, adaugă deputatul Marilen Gabriel Pirtea.
„Avem cu toții, dascăli, elevi, părinți, responsabilități imense pentru respectarea regulilor de conduită preventivă, pentru sănătatea elevilor și a tuturor celor care se află în mediul școlar. De noi depinde ca elevii să poată urma cursurile în deplină normalitate, pe termen lung. După cum știm, Ministerul Sănătății a decis ca elevii să-și desfășoare activitățile în bănci, în întregul sistem de învățământ, situația rămânând așa atâta vreme cât incidența cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori nu va trece de pragul de 6, pe localitate, după acest prag urmând ca în localitățile în cauză cursurile să se desfășoare online, până la ameliorarea stării epidemiologice”, explică deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.
„Consider că în Timișoara suntem foarte avantajați de rata bună a vaccinării, printre cele mai mari din țară. Strategia publică pe care o vor aplica în comun Ministerul Educației și Ministerul Sănătății este aceea de a facilita cât de mult posibil vaccinarea, în centre foarte accesibile elevilor cu vârste de peste 12 ani, dar și dascălilor sau personalului nedidactic din școli. În plus, în universități se vor organiza centre de vaccinare, cum este, spre exemplu, centrul care va fi deschis la Universitatea de Vest din Timișoara. Adresez tuturor elevelor și elevilor, doamnelor și domnilor educatori, învățători și profesori, un îndemn la respectarea strictă a regulilor de protecție, purtatul măștii, spălarea și curățirea atentă a mâinilor, dar și ventilarea claselor și păstrarea cu mare grijă a igienei în pauzele de masă și pentru orice activitate care presupune apropiere fizică. Virusul nu va fi mai puternic decât noi, vom reuși să desfășurăm un an școlar complet, în format fizic, prin grija pentru sănătatea proprie și a tuturor celor din jurul nostru, prin vaccinare și protejare”, conchide deputatul PNL Marilen Gabriel Pirtea.