Social

Amenzi de zeci de mii de lei pentru mizerie date de inspectorii sanitar-veterinari în Timiș

DSVSA Timiș continuă seria de controale la unităţile de alimentație publică din Timișoara și în localitățile din județ, pentru a se asigura ca operatorii din industria alimentară respectă normele și cerințele de igiena alimentară și pentru ca toți cetățenii să consume alimente sigure.

Medici veterinari și ingineri specialiști din DSVSA Timiș au desfășurat în perioada 23-27.08.2021 în unități de alimentație public 52 de acțiuni de control și verificare, au aplicat  numai în municipiul Timișoara, sancțiuni contravenționale în valoare de 120.000  lei și  două avertismente.

Au fost controlate:

– 1 Supermarket – amendă  în valoare de 10 000 lei pentru:  întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de depozitare.

-Restaurant- 6 controale – cu 1 (un) avertisment.

– Măcelărie – 1 control – o amendă în valoare de 10 000 lei pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor și utilajelor.

– Fast-food  –  13controale – 8 amenzi în valoare de 80 000 lei pentru: condiţii de depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare; manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;

– Piaţă agroalimentară – 4 controale

– Pizzerie – 1 control

– Cantine – 28 controale

– Catering – 2 controale oficiale unde s-au aplicat două sacțiuni în valoare totală de 20 000 lei și ca măsură complementară emiterea unei Ordonanțe de suspendare a activității sanitare veterinare până la remedierea deficiențelor constatate: condiţii de  depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare, agregate frigorifice deteriorate.

„Medicii veterinari au mai verificat și transporturile de  animale unde au fost constatate neconformități privind mișcarea animalelor fără documente sanitare veterinare eliberate de medicul veterinar împuternicit și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 10800 lei și 5 avertismente. Inspectorii sanitari veterinari în continuare, sunt în teritoriu și verifică respectarea cu strictețe a legislației sanitare veterinare atât în domeniul siguranței alimentare cât și a sănătății și bunăstării  animalelor”, a declarat directorul executive al DSVSA Timiș, dr. Alin Flavius Nicoară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*