Opt cetățeni din Bangladesh, ascunşi într-un automarfar încărcat cu material de construcţii, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, când încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia în România.
În data de 29 iulie, în jurul orei 00.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean sârb, în vârstă de 49 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale de construcţii.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, opt cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani.
În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei opt cetăţeni străini şi de trafic de migranţi pentru şoferul sârb. Faţă de acesta s-a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.
Citește și:

Percheziții în Timiș în dosarul jafului de 10 milioane de lei de la Poșta Mare din Timișoara

O polițistă a salvat o femeie înjunghiată

Jaf de 10 milioane lei la Poșta Mare din Timișoara

Șase bărbați reținuți pentru violul a 4 minore, în Timiș

Ce a pățit un bărbat care a încercat să vândă ilegal o armă la Timișoara
























