Administrație

Încep lucrările la noua maternitate

Încep lucrările la noua maternitate

Șantierul pentru noua maternitate demarează, lucrările cu bani europeni urmând a se desfășura sub coordonarea simultană a constructorului, proiectantului și a dirigintelui de șantier – reprezentant al CJ Timiș.

Au fost prevăzuți 120 mp pentru birouri și chiar o sală de ședințe, în containere, pentru buna desfășurare a lucrărilor și pentru facilitarea sincronizării între părțile implicate.

După aprobarea în plen a devizului general actualizat și a contribuției proprii CJ Timiș, s-a împrejmuit locația și s-au luat măsurile de organizare a unui șantier pe care CJ Timiș și-l dorește exemplar. Lucrările vor fi finalizate în 22,5 luni, dar constructorul estimează ridicarea structurii de rezistență chiar mai repede decât este prevăzut în contract.

Administratorul județului, Marian Constantin Vasile a fost prezent astăzi la întâlnirea cu avizatorii (Aquatim, Colterm, Delgaz Grid, Enel și Telekom), pentru a se asigura că lucrările nu vor afecta utilitățile aferente blocurilor de locuințe din proximitatea șantierului. Amplasamentul este liber de sarcini, are toate avizele necesare, iar constructorul crede că nu va întâmpina probleme.

Mâine, Consiliul Județean va primi vizita reprezentanților Ministerului Dezvoltării și ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră, care vor fi informați despre stadiul proiectului și modul interdisciplinar prin care aparatul de specialitate al CJ Timiș abordează acest obiectiv de investiție.

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean, a adus în discuție viitoarea achiziție a echipamentelor medicale în valoare de 3 milioane de euro care vor fi achiziționate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara cu sprijinul Consiliului Județean, 98% din această sumă fiind mai apoi rambursată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 2% reprezentând contribuția proprie la proiect.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*