Un motociclist în vârstă de 35 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs marți, 20 octombrie, pe strada Cluj din Timișoara. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, accidentul a avut loc în jurul orei 12:15.
Din primele cercetări, un tânăr de 29 de ani conducea un autoturism pe strada Cluj, dinspre bulevardul Michelangelo către strada Arieș. La intersecția cu strada Eroilor de la Tisa, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga și ar fi pătruns pe banda a patra de circulație, intrând în coliziune cu un motociclu condus de bărbatul de 35 de ani.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Citește și:

Pieton accidentat mortal, la Timișoara

A furat o trotinetă electrică și o bicicletă

Peste 270 de situații de urgență, în Timiș, în mini-vacanța de Sf. Maria

Peste 160 de intervenții în doar două zile pentru ISU Timiș: incendii, accidente și misiuni de salva...

Au alimentat cu carburant, fără drept, pe teritoriul României, Austriei, Ungariei și Germaniei
























