Eveniment

Bani, plante de cannabis și alte droguri descoperite de polițiști în urma unei percheziții

Bani, plante de cannabis și alte droguri descoperite de polițiști în urma unei percheziții

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Timișoara, au efectuat în 16 Iunie  o percheziție domiciliară, în județul Timiș, la locuința un unui bărbat, de 25 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2021, bărbatul ar fi procurat și comercializat, în județul Timiș, droguri de risc, în scopul obținerii de bani.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 16 plante de cannabis, 100 de grame de cannabis, un cort de creștere in-door, 1 gram de amfetamină și 5.800 de lei.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, pentru audieri. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat, în cursul zilei de ieri, Tribunalului Timiș, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” și a polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Făget.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*