Un tânăr de 25 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce ar fi pătruns prin efracție într-o locuință de pe strada Pindului, în noaptea de 15/16 noiembrie 2025, în jurul orei 00:30. Potrivit polițiștilor din cadrul Secției 5, acesta ar fi escaladat poarta de acces a imobilului, apoi ar fi forțat un geam pentru a intra în casă, de unde ar fi furat 200 de lei și un telefon mobil.
În locuință se afla o femeie de 75 de ani, care, din fericire, nu a fost rănită și nu a devenit victima altor infracțiuni.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat persoana bănuită, iar pe 9 decembrie 2025 au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul este vizat și în alte patru dosare penale aflate în lucru la nivelul IPJ Timiș, pentru fapte de furt, lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în vederea documentării întregii activități infracționale și luării măsurilor legale.
Față de tânărul de 25 de ani a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.























