Administrație

A fost aprobat programul de finanțare a reabilitării clădirilor istorice deținute de persoane fizice

A fost aprobat programul de finanțare a reabilitării clădirilor istorice deținute de persoane fizice

Consiliul Local Timișoara a aprobat, astăzi, programul de finanțare a reabilitării clădirilor istorice deținute de persoane fizice.

Astfel, proprietarii de clădiri monument vor primi un sprijin financiar nerambursabil de 20% din valoarea lucrărilor și un sprijin rambursabil de 80%, acordat pe bază de ipotecă pe imobil.

Pentru clădirile aflate în situri istorice, va fi finanțare de 50 la sută din valoarea lucrărilor, rambursabilă în 10 ani, și 50 la sută cofinanțare din partea proprietarilor.

Regulamentul preia o parte din ideile bune aplicate la Oradea și mulțumesc și experților orădeni care ne-au acordat sprijin. Paula a condus proiectul de reabilitare a Casei cu atlanți și știe cel mai bine obstacolele, birocratice sau practice, care pot apărea în executarea unei reabilitări. S-a dedicat acestui obiectiv și a reușit, în primele luni de mandat, să-l ducă la capăt. Acum ne organizăm în PMT și așteptăm primii proprietari.  Timișoara are cel mai extins patrimoniu imobiliar istoric din România, iar 90% din acest fond este în proprietate privată și, în mare parte, și deteriorat. Există o dorință legitimă a timișorenilor ca acest patrimoniu să fie reabilitat și a proprietarilor să fie susținuți de stat pentru că clădirile istorice sunt și un bun public. Ne-am angajat că vom veni cu un nou regulament de finanțare a reabilitării clădirilor istorice, care să susțină, cu adevărat, proprietarii, după ce vechiul program s-a dovedit un eșec. Sprijinim proprietarii cu consultanță pentru realizarea proiectelor, cu granturi, cu scutiri de taxe și impozite”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*