Sănătate

Comunitatea se mobilizează pentru dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie din cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp

Comunitatea se mobilizează pentru dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie din cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp

Asociația OncoHelp a înscris în cursa Timotion 2021 proiectul cu titlul “Excelența în radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic”.

Scopul este de a aduna fondurile necesare pentru achiziționarea unui sistem pentru poziționarea pacienților pe întreaga durată a efectuării tratamentului prin radioterapie. Prin participarea la Timotion, care este cel mai mare eveniment de alergare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, se dorește ca acest proiect să fie realizat printr-o puternică implicare a comunității din jurul Asociației OncoHelp.

Până în acest moment, sunt numeroși campioni și companii din regiune care s-au alăturat în acest demers, sprijinind astfel eforturile pe care Asociația OncoHelp le realizează pentru a putea oferi semenilor aflați în suferință servicii medicale de calitate superioară, dar și sprijin, suport și compasiune.

Pentru a reuși, este nevoie de mai mulți oameni care își pot canaliza bunăvoința și o pot transforma în ajutor concret oferit proiectului nostru, realizat în sprijinul comunității.

”Dacă vreți să ne fiți alături pentru realizarea proiectului “Excelența în radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic”, o puteți face în următoarele moduri:
• puteți să realizați o donație, accesând următorul link: https://www.timotion.ro/proiecte-2021/asociatia-oncohelp-excelenta-in-radioterapie-precizie-eficienta-si-siguranta-pentru-pacientul-oncologic/
• puteți sprijini unul din campionii care susțin proiectul Asociației OncoHelp, accesând următorul link: https://www.timotion.ro/campioni/

Valoarea totală a proiectului este de 108.976 de lei, din care dorim ca prin înscrierea la Timotion 2021 să adunăm suma de 94.080 lei. Diferența va fi acoperită din fondurile proprii ale Asociației OncoHelp”, transmit reprezentanții Asociației Onco Help.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*