Sănătate

Vaccinare anti-covid la Castelul Corvinilor, în weekend

Vaccinare anti-covid la Castelul Corvinilor, în weekend

Turiştii care vor ajunge în acest week-end la Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar şi localnicii, se vor putea vaccina împotriva COVID-19 în centrul de vaccinare amenajat în curtea exterioară a obiectivului istoric.

Potrivit Primăriei Hunedoara, centrul va funcţiona în zilele de 15 şi 16 mai, dar şi pe 22 şi 23 mai, urmând ca persoanele care doresc să se vaccineze să poată alege între doze Johnson&Johnson, vaccin care se administrează o singură dată, şi Pfizer pentru care e nevoie şi de rapel.

„Vaccinarea nu se va face în baza unor programări stricte, însă, pentru o mai bună organizare a activităţii, este indicat să contactaţi, în prealabil, personalul centrului, la numerele de telefon 0770.472.363 sau 0771.074.262 (în cazul în care linia este ocupată, vă rugăm să lăsaţi un mesaj prin aplicaţia WhatsApp la unul dintre cele două numere şi veţi fi contactat ulterior”, a precizat Primăria Hunedoara.

Aceleaşi numere de telefon sunt disponibile şi pentru grupurile de turişti care vor să viziteze Muzeul Castelul Corvinilor sâmbătă sau duminică şi să beneficieze şi de vaccine.

Se pot vaccina atât cetăţeni români, cât şi cetăţeni străini, indiferent de localitatea de domiciliu. În cazul cetăţenilor străini, este necesar ca aceştia să aibă rezidenţa în România.

Accesul în centrul de vaccinare nu este condiţionat de vizitarea Castelului Corvinilor. Centrul de la Castel va funcţiona sâmbătă şi duminică între orele 9,00 – 20,00.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*