Politic

Reabilitarea patrimoniului format din clădirile istorice ale Timișoarei – un obiectiv prioritar pentru orizontul Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii

Reabilitarea patrimoniului format din clădirile istorice ale Timișoarei – un obiectiv prioritar pentru orizontul Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii

Timișoara este cunoscută prin cel mai dens patrimoniu de clădiri istorice din România urbană, cu 14500 de imobile cuprinse în arealul istoric al zonelor protejate urbanistic. Reabilitarea acestora este un proces mult prea lent pentru orizontul 2023, când Timișoara va derula programul Capitalei Europene a Culturii. Este evidentă nevoia unei intervenții realizate printr-un mecanism financiar foarte precis și eficient, prin care să se atingă un obiectiv îndrăzneț de reabilitare rapidă a acelor imobile care sunt în prima grupă a clădirilor reprezentative, cel puțin câteva sute de fațade care formează împreună imaginea arhitecturală a Timișoarei istorice”, remarcă deputatul PNL de Timiș, Marilen Gabriel Pirtea.

„O soluție financiară care ar dinamiza reconstrucția patrimoniului material format din aceste clădiri istorice ar aduce și un puternic imput pentru economia locală, pentru sectorul construcțiilor și pentru piața structurată a forței de muncă din acest sector, un avantaj suplimentar ce s-ar obține în urma aplicării unui astfel de program de intervenție”, adaugă deputatul liberal.

”La începutul acestui an a fost anunțată deschiderea unui program pilot de finanțare, prin care timișorenii pot accesa bani pentru a-și reabilita clădirile istorice, o sumă de 100 mii de lei de imobil, dintr-un buget total de1 milion de lei, alocat de Institutul Național al Patrimoniului prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, în pregătirea anului capitalei culturaleeuropene. Este vorba, prin urmare, de cel mult 10 imobile care pot fi reabilitate prin acest program, dintre sutele de clădiri istorice care au nevoie de intervenție. Un proiect cu o valoare mai mult simbolică, ca acoperire a nevoilor de reconstrucție din zona veche a Timișoarei”, completează Marilen Pirtea.

„Anul trecut, domnul primar Fritz promitea, în campania electorală, înființarea unui fond de 10 milioane de Euro, destinat reabilitării a minimum 50 de clădiri istorice, dar și alte măsuri care să ajute cofinanțarea intervenției pentru imobilele de patrimoniu. Probabil că este o soluție viabilă pe termen lung, foarte corectă din punct de vedere strategic, dar demararea unui amplu proiect de reabilitare a orașului istoric nu poate aștepta prea mult. Pentru ca reabilitarea să înceapă în 2021 și să avanseze semnificativ în 2022, astfel încât orașul să intre în anul Capitalei Europene a Culturii cu o nouă imagine, singura soluție rapidă și eficientă este aceea prin care Primăria Municipiului Timișoara realizează lucrări de reabilitare urbană și patrimonială pentru primele câteva zeci, poate chiar sute de clădiri istorice. Bugetul necesar reabilitării fiecărei clădiri poate fi considerat un împrumut public pentru proprietarii din aceste clădiri (10 milioane de Euro, suma invocată de Dominic Fritz, ar asigura reabilitarea a cel puțin 500 de imobile istorice), pentru care Primăria poate acorda facilitatea rambursării în 10 sau 15 ani, cu condiția rambursărilor la zi pentru ratele anuale calculate, dar și cu sancțiunea executării silite pentru nerealizarea rambursărilor anuale. Acest mecanism de intervenție și împrumut, finanțat din buget local și fonduri europene, poate asigura reabilitarea rapidă a orașului istoric, un obiectiv situat printre primele priorități ale pregătirii anului cultural 2023 în Timișoara”, conchide deputatul Marilen Pirtea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*