Life-style

Mister Europa 2021 ar putea fi din Timișoara. Actorul Andi Patcău, candidat la titlu

Mister Europa 2021 ar putea fi din Timișoara. Actorul Andi Patcău, candidat la titlu

Bătălia pentru titlul de „Mister Europa 2021″ a început. Prestigiosul concurs de frumusețe reunește tineri talentați si sportivi din toate colțurile Europei, pentru a concura, reprezentându-și țara. Din 53 de candidați, 24 au fost selectati sa fie ambasadori ai țării pe care o reprezintă, competiția fiind la  etapa „votul publicului”.

Andrei Patcău, în vârstă de 25 de ani, un tânăr și foarte talentat actor  bilingv pe scenă (română-franceză), proaspat absolvent de masterat în teatru la Timișoara, sportiv și dezinvolt, cu excelente aptitudini muzicale și coregrafice, a fost desemnat să reprezinte România.

„Mă bucur enorm să iau parte la această provocare, considerând ca este o oportunitate extraordinară de a-mi etala aptitudinile si disciplina. De asemenea, faptul că am ocazia de a reprezenta România reprezintă un motiv în plus să dau tot ce am mai bun pentru a dovedi că țara noastră nu duce lipsă de curaj, talent și dedicare”.

Din 24 doar 12 vor fi aleși pentru a lua parte la marea finală care va avea loc între 23 și 30 octombrie 2021 în Mayotte, o insulă exotică în Oceanul Indian, departament francez de peste mări. Competiția va fi difuzată în toata Europa într-un format de 7 episoade, fiecare episod punând la încercare și testând cei 12 finaliști. Vor lua parte la provocări sportive, își vor etala șarmul și talentul. În cele din urmă, gala pentru decernarea titlului va ridica adrenalina concurenților, în transmisiune live, doar unul singur fiind marele câștigător.

Îl puteți susține pe Andrei Patcău pentru a merge mai departe în finală votându-l pe link-ul https://mister-europe-euronations.eu/profile/andrei-patcau.

Andrei Patcău este unul dintre cei mai talentați actori ai Companiei independente Arte-Factum. În spectacolul Erendira&bună-sa/remix, el a jucat rolurile Generalul Rodrigo de Aguilar și  Amadis.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*