Administrație

Directorul general al Piețe SA: “Solicit colegilor mei să mă demită azi. Fac apel imperios”

Directorul general al Piețe SA: “Solicit colegilor mei să mă demită azi. Fac apel imperios”

Ionuț Nalseu, directorul general al Piețe SA susține că dorește să fie dat afară înainte de întrunirea Adunării Generale a Acționarilor (AGA). Astfel, ar pleaca cu capul sus fără să fi comis nicio ilegalitate, transmite acesta. În plus, respinge acuzațiile primarului Fritz conform cărora societatea se află într-un dezastru financiar.

Ionuț Nasleu a prezentat luni, într-o conferință de presă online, o serie de cifre din rapoartele societății și a explicat cum a ajuns în ultimii ani compania pe pierdere. „Solicit colegilor mei, cu care am lucrat zi de zi, să mă demită azi sau cel târziu mâine. Vreau să mă demită colegii mei, să plec cu fruntea sus, nu să mă demită AGA, să fie puși într-o situație penibilă acești oameni care nu au nicio vină. Fac un apel imperios să mă demită azi! Nu vreau că ei să sufere din cauza mea. Vreau să-i protejez pe colaboratorii mei. Eu dacă plec de la Piețe, plec cu capul sus. Niciodată nu am luat mită, nu am făcut nicio infracțiune extremă. Dominic, reține, o să pierzi! Robu se va întoarce și atunci o să te întorci de unde ai venit: în Germania”, a spus luni, în cadrul unei conferințe de presă online, Ionuț Nasleu, directorul general al Piețe SA.

Dominic Fritz a cerut Consiliului de Administrație al societății să îl demită pe Ionuț Nasleu, după incendiul de acum câteva zile care a distrus hala de flori din Piața 700.

Având în vedere că s-au lansat două acuzații împotriva mea, de către domnul Dominic Samuel Fritz, referitoare la pierderi ale societății Piețe S.A. și lipsa din inventar a unor bunuri, mă văd nevoit să fac următoarele precizări:

  1. ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIARE

1)      PE ANUL 2019

–        VENITURI = 8.322.684 lei

–        CHELTUIELI = 9.551.527 lei

–        PIERDERE = – 1.228.843 lei, respectiv -252.329 EURO

Având în vedere că majoritatea piețelor aflate în concesiunea societății sunt foarte vechi, iar proprietarul, Municipiul Timișoara nu a realizat niciun fel de investiții în piețe, deși are această obligație contractuală asumată față de Societatea PIEȚE SA, s-a impus măcar realizarea de reparații care să permită funcționarea în condiții normale și de siguranță a activităților desfășurate în piețe.

Astfel, în anul 2019 Societatea PIEȚE S.A. a realizat un volum considerabil de reparații în toate piețele pe care le are în concesiune, prin eforturi financiare proprii.

Total REPARAȚII: 328.071 lei, respectiv 68.000 EURO

Referitor la bunurile lipsă din gestiune, în sumă de 204.364,36 lei, constatate de către Comisia de inventariere a bunurilor aflate în evidențele Municipiului Timișoara, dorim să facem următoarele precizări:

  1. a) Toate aceste bunuri au fost propuse pentru casare de peste 4 ani chiar de către Comisia constituită de către Municipiul Timișoara.
  2. b) Datorită faptului că Municipiul Timișoara nu are constituită o COMISIE DE CASARE, care ar fi putut să procedeze la casarea acestor bunuri și scoaterea lor din evidența Societății PIEȚE SA, acestea s-au depozitat într-o magazie din incinta Pieței de Gros, până la finalizarea acestei proceduri.
  3. c) Printre bunurile propuse pentru casare se numără: instalații sanitare, cântar, electrostivuitoare, robot bucătărie, dulap frigo, scaune etc. Toate aceste bunuri sunt în prezent nefuncționale, datorită vechimii lor, ele datând de peste 15 ani de zile.
  4. d) Este de precizat că această valoare a bunurilor nu reprezintă valoarea lor reală actuală, fiind evident că după 15 ani de zile orice bunuri se devalorizează. Însă, fiind bunuri publice ele nu se amortizează pentru ca valoarea lor contabilă să scadă, ci doar prin casare se scot din evidență la valoarea de achiziție, adică la valoarea cu care au intrat în gestiune.
  5. e) Oricum, toate aceste bunuri sunt date în gestiunea Șefilor de piată, iar în urma demersurilor făcute de conducerea executivă, o parte din bunuri au fost găsite întrucât ele nu au dispărut ci au fost depozitate în alte magazii din cadrul pieței, iar la inventariere s-a omis acest lucru, astfel că în prezent valoarea bunurilor lipsă din gestiune este cu mult mai mică.
  6. f) În urma găsirii bunurilor la care ne-am referit la lit. e), Societatea PIEȚE SA a solicitat Comisiei de inventariere să revină la societate, pentru a se efectua o nouă inventariere. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat.
  7. g) Pentru bunurile care în prezent nu se mai găsesc, am solicitat explicații persoanelor care le au în gestiune și urmează să analizăm oportunitatea recuperării prejudiciului de la persoanele vinovate, însă doar după efectuarea unor noi inventarieri de către Comisia de inventariere, pentru a putea stabili cu certitudine care este valoarea ce trebuie recuperate”, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă Ionuț Nasleu, directorul general al Piețe SA.

Reamintim, Ionuț Nasleu a fost numit în urmă cu un an și jumătate la conducerea societății.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*