Administrație

Alin Nica, în inspecție pe un drum județean

Alin Nica, în inspecție pe un drum județean

Președintele CJ Timiș, Alin Nica, a efectuat o nouă vizită pe teren, de această dată în zona Peciu Nou – Foeni, unde recent a fost finalizată asfaltarea drumului dintre cele două localități.

Șeful CJ a dorit să afle ce îmbunătățiri se pot aduce lucrării în localitățile tranzitate, purtând discuții, la fața locului, cu edilii localităților. În principal, s-au ridicat situații privind siguranța rutieră, precum montarea de semafoare în intersecțiile cu trafic ridicat, cât și alte intervenții suplimentare care nu au fost cuprinse în proiectul inițial. Toate acestea au fost date în analiză și lucru specialiștilor de la Direcția Tehnică a Consiliului Județean.

DJ 593 Peciu Nou – Foeni a fost reabilitat pe o lungime de 20 de kilometri, fiind o importantă legătură rutieră între România și Serbia. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 31 milioane lei, banii fiind asigurați prin fonduri europene.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*