În perioada 9–15 februarie 2026, polițiștii rutieri din întreaga țară, inclusiv cei din județul Timiș, vor desfășura o acțiune de control a vehiculelor de transport persoane și marfă, în cadrul unui plan coordonat la nivel european de ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere din Europa.
Acțiunea vizează în special autobuze, microbuze și alte autovehicule de transport persoane cu peste 8+1 locuri, dar și autovehicule de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Controalele au ca scop prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea normelor de circulație de către șoferii profesioniști.
Ce verifică polițiștii
Pe parcursul celor 7 zile, polițiștii vor verifica:
- respectarea vitezei legale;
- utilizarea centurilor de siguranță și a dispozitivelor de retenție;
- funcționarea corectă a aparatului tahograf;
- respectarea perioadelor de conducere și odihnă;
- documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului și ale operatorilor de transport.
Pentru transportul de marfă, controalele vor urmări și:
- respectarea limitei maxime admise și a greutății mărfurilor;
- fixarea corespunzătoare a încărcăturii;
- respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.
Scopurile acțiunii
Acțiunea are drept obiectiv creșterea siguranței rutiere, reducerea riscului de accidente și verificarea respectării legislației rutiere de către șoferii profesioniști, atât în transportul de persoane, cât și în cel de marfă.
Polițiștii rutieri recomandă șoferilor să respecte întocmai regulile de circulație și să acorde prioritate siguranței în trafic.
Citește și:

Percheziții la timișeni care făceau contrabandă cu țigări

Tânăr bătut de 8 persoane în Complexul Studențesc

Prins conducând fără permis și cu identitate falsă în Timișoara: bărbat de 54 de ani reținut de poli...

Șofer prins la volan cu permisul suspendat, reținut de polițiștii din Timișoara

Trafic intens la frontiera de vest
























