Sănătate

Medicul Virgil Musta: Noua tulpină de SARS-COV-2 creează premisele unui al treilea val, cu o transmitere intensă, foarte greu de stăpânit

Medicul Virgil Musta: Noua tulpină de SARS-COV-2 creează premisele unui al treilea val, cu o transmitere intensă, foarte greu de stăpânit

Medicul epidemiolog Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a vorbit, luni dimineață, într-o intervenție telefonică la postul B1 Tv, despre noua tulpină a SARS-COV-2, care a început să se răspândească în Europa.

„Noua tulpină creează premisele unui al treilea val, ceea ce face ca sistemele de sănătate, care sunt deja sub o presiune deja foarte mare, să nu mai facă față, de aceea este necesar să se ia măsuri din fașă, pentru a nu se ajunge la o contagiozitate foarte mare. Este cu cunoscut în știința medicală că virușii suferă mai multe mutații, dar de obicei acestea sunt minore. S-au mai descoperit pe parcursul acestui an mai multe mutații, dar care se pare că nu au influențat nici patogenitatea, nici contagiozitatea acestui virus. În această situație sunt două mutații a proteinei care fixează virusul de celulă și permite intrarea în celulă și crește contagiozitatea și transmisibilitatea bolii. Apare o transmitere intensă, foarte greu de stăpânit pentru că vin în același timp cu un un număr de cazuri severe și critice care necesită internare în terapie intensivă și deja locurile sunt limitate”, a explicat dr Musta.

Întrebat dacă este posibil ca nouă formă să ajungă în România, medicul a explicat că faptul că s-a acționat încă de la primele cazuri, ar putea însemna reducerea drastică a răspândirii acesteia.

„Am înțeles că deja s-au luat măsuri, în sensul că traficul este oprit pe cale aeriană, iar persoanele care vin din Marea Britanie sunt carantinate. În momentul în care o zonă este carantinată, riscul de a se transmite scade. Este necesar să se ia aceste măsuri pentru că altfel vom avea și mai mult de suferit. Din câte am înțeles, mutațiile nu au efect asupra patogenității, asupra severității, dar se știe că un număr mare de cazuri vine cu un număr mare de cazuri severe, pentru că cuprinde și persoanele la risc, care evoluează sever, deci există consecințe și in acest sens”, a declarat medicul la B1 TV.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*