Sănătate

Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, pe lista unităților care primesc prima tranșă „simbolică” de vaccin anti-covid

Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, pe lista unităților care primesc prima tranșă „simbolică” de vaccin anti-covid

Dozele de vaccin din prima tranşă „simbolică” vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 spitale din prima linie.

Pe listă apare și Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, inclusiv secţia exterioară a acestuia, respectiv secţia clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, luând în considerare că Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat data de 23 decembrie ca dată probabilă pentru acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech şi Pfizer, are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26-31 decembrie.

În această perioadă vor începe activităţile de training a personalului vaccinator. Se estimează că toţi membrii echipelor de vaccinare vor realiza acest training până cel târziu pe data de 25 decembrie.

Braşov – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase

Bucureşti – Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”

Bucureşti – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” (inclusiv secţia externă modulară Pipera)

Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Cluj-Napoca

Constanţa- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Constanţa

Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, Craiova

Iaşi – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase

Maramureş – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare

Suceava – Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Ioan cel Nou’ Suceava

Timiş – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş”, Timişoara (inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara)


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*