Social

Toate piețele din Timișoara, inclusiv cea volantă, vor fi deschise sâmbătă

Toate piețele din Timișoara, inclusiv cea volantă, vor fi deschise sâmbătă

S.C. Piețe a anunțat că sâmbătă, 7 noiembrie, toate piețele, inclusiv piața volantă de la stadion, sunt deschise.

„Nu știm pentru cât timp va rămâne valabilă această decizie, în contextul creșterii numărului de cazuri confirmate de COVID-19, la nivelul municipiului Timișoara. Nu putem însă, să nu facem referire la lipsa de implicare a autorităților în subiectul menținerii deshise a piețelor agroalimentare. Am spus-o de la începutul crizei coronavirus și o spunem în continuare, cu aceeași convingere: nu trebuie susținute supermarketurile în detrimentul producătorilor locali, aceștia fiind cea mai importantă sursă de hrană sănătoasă, atât de necesară nouă, tuturor, în această perioadă dificilă”, a transmis Ioan Nasleu, director general la S.C. Piețe S.A. Timișoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*