Eveniment

Alertă falsă cu bombă la fabrica de anvelope Continental

Alertă falsă cu bombă la fabrica de anvelope Continental

O alertă cu bombă a pus pe jar, luni-noapte, autoritățile din Timișoara după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că la fabrica de anvelope Continental din zona UMT a fost amplasat un dispozitiv exploziv.

Zona a fost împânzită în scurt timp de pirotehniști și de mai multe echipaje de la Poliție și Pompieri. Autoritățile au folosit un câine dresat, însă n-au găsit nimic, după ore de căutări.

Apelul a fost făcut în jurul orei 23, iar persoana care a sunat și-a închis ulterior telefonul. Poliţiştii încearcă acum să găsească autorul, care riscă o amendă de până la 5.000 de lei.

La aceeași fabrică de anvelope a mai fost o alertă falsă cu bombă, în decembrie anul trecut. Aproximativ 800 de angajați au fost atunci evacuați.

Foto: stirileprotv.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*