Sănătate

Donație importantă pentru Spitalul „Victor Babeș”

Donație importantă pentru Spitalul „Victor Babeș”

Patru aparate de tip EKG (Electrocardiograf) portabil, donate de Fundația Comunitară Timișoara și Hamilton Central Europe, au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș”. Ele vor intra în dotarea celor patru secții mari ale unității sanitare, Pneumologie 1 și 2 și Boli Infecțioase 1 și 2.

„Vrem să le mulțumim celor care au participat la Maratonul Speranței, Timotion și vrem să îi asigurăm că îi simțim alături, îi simțim aproape și, indiferent de suma pe care au donat-o, dincolo de bani, de donațiile materiale, pentru noi înseamnă o susținere sufletească, ceea ce contează foarte mult în această perioadă. Cele patru aparate EKG portabile pot face, la un moment dat, diferența dintre viață și moarte”, spune dr. Monica Marc, medic pneumolog la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie.

„Educația și sănătatea sunt domenii pe care credem că trebuie să le susținem mereu. Ca parte din comunitate, încercăm să fim în continuare un sprijin pentru personalul medical și pacienți, mai ales în aceste momente în care este nevoie mai mult ca oricând să fim cu toții o echipă unită. Mulțumim personalului medical pentru toate eforturile depuse și deschiderea cu care au consiliat mediul de afaceri în realizarea și implementarea celor mai bune măsuri pentru protejarea tuturor colegilor noștri. Sănătate multă vă dorim tuturor și putere să depășim această perioadă!”, a declarat Ciprian Ractei, director general la Hamilton Central Europe.

​„În aceste vremuri continuăm să sprijinim și să investim în sănătate ori de câte ori putem, în beneficiul celor care au nevoie de implicarea și participarea noastră. Avem o bună colaborare cu personalul medical și administrativ al Spitalului Victor Babeș, apreciem munca și eforturile lor de a asigura cele mai bune condiții de spitalizare și tratament și ne bucurăm de fiecare dată când reușim să dăm și noi o mână de ajutor. Astfel ei știu că nu sunt singuri în lupta cu bolile și se pot baza pe o comunitate de susținători”, a spus Daniela Chesaru, director executiv la Fundația Comunitară Timișoara.

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Doctor Victor Babeș” din Timișoara are în prezent zece asemenea aparate, ele fiind folosite pentru investigarea imagistică a pacienților infectați cu noul coronavirus.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*