Prefectul Liliana Oneț a condus, astăzi, ședința Comitetului Local de Combaterea Bolilor în cadrul căreia a fost declarat un nou focar de pestă porcină africană pe teritoriul localităţii Găvojdia, din judeţul Timiș.
În data de 06.10.2020, în urma examinării unor probe prelevate de la porci domestici proveniți din localitatea Găvojdia, din cadrul unei exploatații, și trimise la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București a fost confirmată Pesta Porcină Africană.
Au fost stabilite zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km în jurul focarului de pestă porcină africană.
Astfel, zona de protecție cuprinde localitatea Găvojdia, iar zona de supraveghere cuprinde localitățile Jena, Jdioara, Criciova, Crivina, Cireșu, Drinova, Măguri, Tapia, Lugojel, Honorici, Oloșag, Pădureni, Știuca, Dragomirești, Zgribești și Săbăgel.
Prin Hotărârea CLCB a fost aprobată uciderea, sub control oficial, a porcilor din gospodăria în care a fost declarată pesta porcină africană.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină.