Campania electorală ce bate la uşă ar putea să schimbe multe dogme din politica românească. Cu certitudine, PSD Timiș nu va face excepție.
„Așa cum am mai susținut public, vom face lucrurile diferit. Pornind de la această intenție, le transmitem tuturor primarilor şi consilierilor noştri locali că, dacă vor fi trecuți pe listele altor formațiuni sau vor candida pentru alte partide la alegerile locale, își vor pierde mandatele.
Nu este vorba despre răzbunare ci despre corectitudine politică. Vom avea grijă să respectăm principii și să facem lucrurile pe alte considerente, diferite de cele de până acum. A doua zi după anunțul oficial al candidaturilor vom cere anularea mandatelor tuturor celor care îmbrățișează traseismul politic, pentru că această formă de înșelăciune este toxică și contravine democrației.
Nu mai putem să ne prefacem că nu știm sau că nu vedem. Trădările sunt o consecință a toleranței arătate în 30 de ani de politică față de oportuniști, cei care sunt preocupați exclusiv de propriile lor interese.
În ceea ce privește aceste alegeri locale, este posibil ca şmecherii ce schimbă partidul să mai aibă o surpriză. În cazul în care scrutinul se va amâna, traseiștii nu vor rămâne doar 30 de zile fără job ci posibil chiar trei luni. Iar acest timp va fi cu siguranță suficient pentru ca unele lucruri să se schimbe, inclusiv opțiunile electoratului”, a transmis deputatul PSD Alfred Simonis.
Citește și:

Ilie Bolojan a continuat astăzi consultările cu reprezentanții Asociației Comunelor din România

Grindeanu: Toți banii din taxele și impozitele locale trebuie să rămână la primarii de comune

Sorin Grindeanu, despre negocierile pentru viitorul guvern: „Pentru PSD, toate scenariile sunt pe ma...

PSD Timișoara și-a ales noua conducere: Mihai Ritivoiu reales președinte al organizației municipale

Alfred Simonis, atac la Dominic Fritz: „Revoluția este a Timișoarei, nu a lui Dominic Fritz”
























