La final de mandat viceprimarul comunei Șag, Luca Florin Țaga este interesat de opiniile concetățenilor săi. Astfel, acesta îi invită să ia parte vineri dimineață la ședința de Consiliu Local.
“În spiritul transparenței și al informării corecte vă invităm să luați parte la ședința de Consiliu Local Șag, din data de 24.07.2020, de la ora 10:00”, se arată în postarea pe rețeaua de socializare Facebook.
Deși timp de patru ani nu a fost interesat de vreo dezbatere publică sau de invitarea cetățenilor la ședințele de consiliu, în plină perioada de creștere a infectărilor, viceprimarul aflat în campanie electorală cheamă cetățenii în sala de ședințe, riscând sănătatea alegătorilor.
În condițiile în care cerințele venite dinspre Prefectura Timiș sunt de a ține aceste ședințe online.“Dacă primarul are cunoștință despre așa ceva, trebuie să anunțe poliția, să vină să ia măsuri. Repet nu m-a informat nimeni despre așa ceva, nici primarul, nici IPJ ca s-ar fi sesizat despre un astfel de eveniment”, a transmis Liliana Oneț, prefectul județului Timiș.
Luat la întrebări, acesta ne-a declarat că: “Ședința se va transmite si online. E exclus sa ii invitam, nu vine absolut nimeni in afara de consilieri”, a spus Luca Florin Țaga, viceprimarul comunei Șag.
Viceprimarul e cunoscut pentru chefurile notorii ținute atât în perioada de urgență, cât și recent când și-a sărbătorit ziua de naștere cu peste 100 de persoane, fără să țină cont de măsurile de siguranță.

























Tiganul din tiganie vrea sa tiganeasca totul in jurul lui. Astfel el, piranda lui si puradeii lui sa fie ceva normal pe strazile satului.
D-na Ramona Ardelean, dacă a-ți ști câte probleme sunt la Șag și ce probleme au sătenii, poate v-ați informa mai bine. Sigur că e important și asta dar faptul că ne intră apa în casă din cauza faptului că șanțul care a făcut primăria nu este desfundat așa cum a promis, apa potabilă nu este atât de potabilă, a asfaltat trotuarele în bătaie de joc…și alte probleme probabil care eu nelocuind la Șag nu le știu toate. Lipsește transparența în tot ce face primăria. Eu m-am uitat pe site-ul primăriei și nu am găsit nimic. Ar fi mai bine să căutați adevăratele probleme a şăgenilor .