Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Timiș, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă cu tutun.
Acțiunea a vizat 4 persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 58 de ani, membri ai unei grupări organizate specializate în contrabandă cu tutun.
În fapt, începând cu anul 2017, un bărbat, de 45 de ani, ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile – tutun, la care ar fi aderat ulterior şi alte persoane.
Astfel, liderul ar fi racolat mai multe persoane de încredere, iar fiecare dintre acestea ar fi acţionat strict la indicaţiile acestuia, având un rol bine determinat.
Activitatea infracţională s-ar fi realizat în Timisoara și în comuna Dumbravița. Produsele accizabile ar fi fost transportate spre valorificare şi pe pieţe din alte state europene.
5 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale ce se impun.
Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.
Citește și:

Bărbat dat în urmărire internațională, prins de jandarmii timișoreni în timp ce consuma băuturi alco...

Două evenimente consacrate aduc meșteșugurile și cultura tradițională în prim-plan, la Muzeul Satulu...

A furat o trotinetă electrică și o bicicletă

Șofer fără permis, oprit de polițiști pe o stradă din Lugoj. Dosar penal deschis

Amenzi de 4.500 de lei după controale privind câinii periculoși în zona Recaș
























