Politic

Președintele ALDE Timișoara, avocatul Adrian Popescu, cere măsuri pentru salvarea economiei

Președintele ALDE Timișoara, avocatul Adrian Popescu, cere măsuri pentru salvarea economiei

În ultimii ani, România a făcut parte din economiile Europei cu cea mai rapidă creștere.  Epidemia de coronavirus a provocat tulburări grave pe piețele financiare atât în România, cât și la nivel global, iar efectele unei crize economice se vor resimți de către întreaga populație.

În urma epidemiei, investitorii au avut probleme cu aprovizionarea și creșterea prețurilor. Se consideră că domeniul cel mai afectat, atât în România cât și în lume, a fost turismul.

Președintele ALDE Timișoara, avocatul Adrian Popescu vine cu câteva precizări în legătură cu măsurile salvatoare care trebuie luate de Guvern pentru firme și PFA-uri.

Considerăm că Guvernul va trebui să analizeze foarte bine situația și să ia măsuri pentru salvarea economiei țării. Măsurile trebuie să ajute toți participanții care dezvoltă economia. Considerăm că sunt necesare și imediate, următoarele măsuri:

Pentru persoanele juridice, PFA-uri, întreprinderi individuale și întreprinderilor familiale afectate de COVID-19:  înlesnirea de către bănci de credite cu dobândă 0%; acordarea de despăgubiri sub forma unui ajutor de stat, într-un procent stabilit în urma unor analize, raportat la profitul lor declarat în ultimul an; în cazul în care, acestea au credite la bancă să se suspende plata acestora până la finalul anului 2020, fără dobânzi și comisioane; suspendarea pentru o perioadă de 6 luni, a plăților la utilități și chirii, precum și a tuturor taxelor; scutirea de taxe și impozite a noilor activități economice în primele 5 luni.

Cu privire la TVA: eliminarea obligativității plății TVA în vamă pentru comercianți până la sfârșitul anului 2020.

În domeniul muncii: scutirea de la plata contribuțiilor sociale, inclusiv de la plata contribuției asiguratorie de muncă, pentru angajatorii care angajează persoane aflate în șomaj; ajutor economic prin acordarea unei sume de bani fabricilor care au avut suspendată activitatea și au plătit angajații aflați în șomaj. De asemenea, este necesar un fond de ajutor pentru companiile mici. Totodată, mesajul nostru este destinat și cetățenilor, nu numai Guvernului, pe care îi îndemnăm să CUMPERE FABRICAT ÎN ROMÂNIA, întrucât, și ei pot salva economia țării prin acest demers ALDE”, a transmis președintele ALDE Timișoara, avocatul Adrian Popescu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*