Social

Ce le răspunde Poliția Română celor care vor să cumpere miei

Ce le răspunde Poliția Română celor care vor să cumpere miei

Persoanele care vor să cumpere carne de miel pentru masa de Paști o pot face însă trebuie să completeze punctul al doilea din declarația pe propria răspundere.

Pentru a lămuri populația cu privire la sărbătoarea pascală, Poliția Română a postat pe Facebook întrebări și răspunsuri:

Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație?

Răspuns: Da, poți merge să-ți cumperi produsele necesare. Nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifezi punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, îți recomandăm să mergi singur, nu cu toată familia și să te asiguri că agentul economic de la care îți cumperi mâncarea este autorizat și respectă toate condițiile igienico-sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu (vezi comunicatele ANSVSA) și nu uita să ceri documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.

Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel, să vină să mi-l aducă acasă?

Răspuns: Da, poate veni, dar reamintește-i să dețină asupra sa documentele necesare conform ordonanțelor militare și să-ți aducă documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță, factură.

Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

Răspuns: Nu. Acest lucru nu va mai fi posibil. Așa că asigură-te că îți procuri produse numai din locurile autorizate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*