Național

Orban le cere românilor din străinătate să nu vină acasă de Paște

Orban le cere românilor din străinătate să nu vină acasă de Paște

Premierul Ludovic Orban le-a cerut din nou românilor din străinătate să nu revină în ţară de Paşte decât dacă au motive extrem de serioase, având în vedere contextul pandemiei de COVID-19.

„Este adevărat că odată cu sărbătorile de Paşte este de aşteptat o creştere a numărului de români care revin în ţară, dar le-am transmis şi cred că 90% dintre românii care trăiesc, lucrează în alte ţări din Europa ştiu foarte bine care sunt măsurile pe care le-am dispus. În cazul în care revin dintr-o ţară care este încadrată în zonă roşie vor intra în carantină instituţionalizată pentru o perioadă de 14 zile, în cazul în care vin dintr-o ţară care încă nu este ca nivel de răspândire în zona roşie, ci în zona galbenă, de asemenea, se dispune izolarea la domiciliu care este tot o formă de reducere a interacţiunii cu alţi cetăţeni, tot o formă de carantină pentru o perioadă de 14 zile. Recomandarea mea este să nu vină decât dacă într-adevăr au un motiv foarte, foarte serios să revină în ţară”, a declarat Orban.

Premierul a mai precizat că vor intra într-o formă de izolare şi nu vor putea să sărbătorească Paştele în condiţii normale.

“Sfatul meu sincer către români: să nu vină în ţară decât dacă au motive extrem de serioase pentru că în cazul în care au fost expuşi riscului de îmbolnăvire şi ei revin în ţară, pe de-o parte 14 zile vor sta în carantină, pe de altă parte pot să-i expună riscului de îmbolnăvire pe cei dragi, membri ai familiei, prieteni, pe cei cu care interacţionează în cazul în care vin în ţară”, a mai spus premierul.

El a arătat că din datele pe care le are peste 250.000 de români au revenit în ţară în luna martie.

Apeluri către românii aflaţi în străinătate să nu revină în ţară cu ocazia Sărbătorilor Pascale pentru a evita răspândirea epidemiei cu noul coronavirus au mai fost lansate în ultimele săptămâni şi de către preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Sursa: News.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*