Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care prevede pedepse mai mari pentru cei care vând ilegal pedarde și artificii către minori şi persoane fără autorizaţie.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, 565 de persoane, în special copii și tineri, au suferit răni grave sau mutilări permanente din cauza folosirii necorespunzătoare a petardelor și artificiilor.
Propunerea de lege a fost depusă la Senat de către deputatul PSD Mihai Weber în noiembrie 2018, forul legislativ l-a adoptat pe 18 martie 2019, iar votul decizional al Camerei Deputaților a venit după abia 7 ani, mai exact pe 7 mai a.c.
Astfel, este interzisă vânzarea către persoanele sub 16 ani a petardelor și altor produse similare, cât și persoanelor fizice sau juridice care nu dețin autorizații legale. Acest lucru constituie infracţiune şi va fi pedepsit cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la un an sau amendă este prevăzută și pentru „eprepararea sau depozitarea acestor articole fără autorizaţie, precum şi depăşirea cantităţii maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%”.
























