Național

Activităţile la care participă mai mult de 1.000 de oameni, interzise de autorități

Activităţile la care participă mai mult de 1.000 de oameni, interzise de autorități

Autorităţile au interzis de astăzi, activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private. Măsura a fost luată în contextul prevenirii unei răspândiri a coronavirusului în România, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Dacă participă mai puţin de 1.000 de persoane, decizia interzicerii unei astfel de activităţi va fi luată la nivel local. Măsura este valabilă până la 31 martie şi poate fi prelungită.

De asemenea, vor fi sistate stagiile practice în spitale şi vizitele aparţinătorilor în unităţile medicale.

Raed Arafat a subliniat că românii aflați în carantină în alte ţări nu vor mai sta în izolare în cazul în care vin acasă, dacă au certificat medical că nu sunt infectaţi.

Arafat a atras atenţia că nu se eliberează certificate medicale pentru cei care nu au coronavirus. „Unităţile sanitare nu testează persoanele sănătoase”, a spus Arafat.

Totodată, cei aflaţi în carantină şi care vor să plece în străinătate nu pot părăsi domiciliul, a adăugat el.

Şcolile în care va fi depistat cel puţin un caz de coronavirus vor fi închise, conform unei proceduri adoptate de autorităţi, a mai spus Arafat.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest programat săptămâna viitoare la Timișoara se anulează.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*