Social

Jale pentru şoferi. 12 maşini ridicate într-o singură zi

Jale pentru şoferi. 12 maşini ridicate într-o singură zi

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au desfășurat și în ultimele zile acțiuni punctuale pe linia despistării și luării măsurilor legale în ceea ce privește oprirea și staționarea neregulamentară a autovehiculelor ori pătrunderea acestora în zone cu accesul interzis. Aceste acțiuni vin ca urmare a sesizărilor de la timişoreni, dar și în urma constatării efectuate de polițiștii locali în teren, la fața locului.

Astfel, în ultimele trei zile au fost aplicate nu mai puțin de 426 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002. Într-un top al contravențiilor pe această linie, cele mai multe dintre acestea au fost aplicate în cazul conducătorilor auto care au parcat în raza indicatorului de oprire/staționare interzisă, urmate de sancțiunile aplicate conducătorilor auto care au încurcat circulația rutieră și pietonală, parcându-și autoturismele în intersecții și pe trecerile de pietoni. Pe locul trei se află sancțiunile aplicate conducătorilor auto care au staționat în stațiile STPT, de îmbarcare/debarcare autovehicule de transport elevi și pentru turiști. În top cinci se mai află conducătorii auto care au staționat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități și pe pistele pentru biciclete.

Polițiștii locali au dispus ridicarea, numai într-o singură zi, ieri, a unui număr de 12 autovehicule care fie blocau intrările în curți, garaje etc, fie încurcau circulația ambulanțelor în zona Spitalului Județean ori erau lăsate pe pistele de biciclete.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că sancțiunile pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, și recomandă conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere pentru a evita astfel sancționarea drastică și chiar ridicarea autovehiculelor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*