Mircea Băcală şi Elena Popa au depus, joi, jurământul în calitate de subprefecţi în cadrul unei videoconferințe la care a participat şi ministrul de Interne Marcel Vela.
“Dacă în fiecare zi aș face un lucru bun pentru mine ar fi o realizare. Atribuțiile pe care le voi primi, acelea le voi respecta. Cred că mă recomandă experiența de 20 de ani ca funcționar public și faptul că la Casa de Asigurări de Sănătate, biroul din care am făcut parte în ultimul an, a reușit să rezolve concediile medicale pe șapte ani în urmă. Sper să fiu pe probleme sociale, m-aș bucura”, a transmis Elena Popa, noul subprefect al județului Timiș.
“Este o provocare pentru mine. O provocare nouă, având în vedere că am ocupat funcția de prefect, inspector guvernamental și acum subprefect. Am credința și speranța că experiența acumulată va aduce un plus valoare acestei instituții.Am convingerea că împreună cu noua echipă vom oferi servicii de calitate cetățenilor”, a declarat Mircea Băcală.
Echipa de conducere a Prefecturii Timiş este acum completă, iar delegarea atribuţiilor se va face în zilele următoare.
Citește și:
Timi, asistenta virtuală a Primăriei Timișoara, primește o față pentru a fi mai umană

Gestionarea deșeurilor din construcții la Timișoara: pași simpli pentru un oraș mai curat

Primăria Timișoara achiziționează serviciile de proiectare pentru a transforma fostul Liceu Agricol ...

Primăria promite locuri de parcare noi, în zona Take Ionescu

Clădirea principală a Spitalului „Louis Țurcanu”, reabilitată termic de Primăria Timișoara
































