S-a dat alarma la adăpostul de noapte din Timisoara! ISU Timiș la ora 19:44 a fost solicitat să intervină pentru o posibilă intoxicare cu substanțe necunoscute la adăpostul de noapte din Timișoara, str. Învățătorului nr. 2.
Apelantul a susținut faptul că în cursul zilei s-a făcut dezinsecție, iar ca urmare se simte un miros puternic și unele persoane acuză disconfort la nivelul căilor respiratorii.
La locul intervenției s-au deplasat de urgență un echipaj specializat de cercetare (CBRN), o autospecială de transport persone și victime multiple, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, 11 pompieri și un echipaj SAJ.
În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN nu au fost constantate probleme, valorile fiind negative.
36 de persoane s-au autoevacuat, acestea au fost evaluate medical la locul intervenției, fără a fi constatate probleme.
În prezent se acționează pentru ventilarea spațiilor. Toate persoanele fără adăpost vor fi relocate la alte adăposturi din Timișoara prin grija Primăriei Municipiului Timișoara.























