Economic

Când va fi gata noul Terminal de Sosiri Curse Externe de la aeroport

Când va fi gata noul Terminal de Sosiri Curse Externe de la aeroport

În anul 2019, au fost realizate proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Timişoara, cum ar fi: proiectul construcției noului Terminal de Sosiri Curse Externe, în valoare totală de 30.352.721,66 lei (inclusiv TVA).  În prezent, această investiție cu termen de finalizare 31.03.2020, se află în stadiul execuției de lucrări la structura de rezistență, lucrări de închidere a structurii, instalații etc.

Investiții considerabile s-au făcut și pentru modernizarea infrastructurii din zona de operațiuni aeriene. S-au investit aproximativ 1,9 milioane euro în lucrări la pistă, sistemul de balizaj, sistemul de alimentare cu energie electrică. Au fost organizate proceduri de selecție în vederea achiziției de echipamente speciale pentru siguranța și securitatea zborului finanțate prin POIM, astfel încât să fie posibilă achiziția în semestrul I a anului 2020.

„Anul 2019 a fost un an cu realizări importante pentru Aeroportul Internațional Timișoara. Creșterea sustenabilă a traficului, inaugurarea de noi destinații, demararea unor lucrări de modernizare și dezvoltare a infrastructurii aeroportuare ne responsabilizează permanent. Vreau să remarc, din nou, faptul că volumul de trafic aerian al unui aeroport este expresia profilului și dimensiunii economice, sociale şi demografice a regiunii pe care o deservește. Dezvoltarea Regiunii de Vest a României și a activității Aeroportului Internațional Timișoara se condiționează reciproc. În anul premergător deținerii titlului de Timișoara Capitală Europeană a Culturii ne dorim să oferim condiții și servicii optime pentru cetățenii Regiunii de Vest a României, precum și pentru turiștii care vor tranzita aeroportul Timișoara”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*