Cultură

Festivalul Krampus, în premieră naţională la Timişoara

Festivalul Krampus, în premieră naţională la Timişoara

O tradiție a Europei Centrale, astăzi pe nedrept pierdută, va fi reînviată la Timișoara  prin organizarea unui festival stradal inspirat atât de obiceiurile vechi ale zonei, dar și de evenimentele asemănătoare organizate cu regularitate în marile orașe ale Europei centrale și de vest. Aceste festivaluri tematice sunt puncte de atracție majore pentru localnici și vizitatori.

În tradiția veche europeană, copiii buni sunt răsplătiți de Moș Nicolae (Sf. Nicolae) cu daruri, iar cei răi sunt speriați de Krampus, un pedepsitor cu aspect înfricoșător, care le aduce copiilor răi un bastonaș cârn în loc de daruri. Cei doi, spiritul bun și cel rău, se confruntă în cadrul unei tradiții străvechi (după unii cercetători, pre-creștină) iar confruntarea se constituie într-un eveniment stradal de anvergură. Astăzi semnificația bastonașului din 6 decembrie e cunoscută de tot mai puțină lume.

O paradă și un spectacol vor simboliza, prin tradiții care datează din vremea primilor creștini, triumful binelui, al speranței și al bucuriei.

FESTIVALUL KRAMPUS va consta într-o paradă condusă de personajul principal, Krampus, în sunete de tobe, cimpoaie și alte instrumente muzicale, la care vor participa toți cei care doresc să se alăture alaiului, și care vor fi încurajați să poarte costume și măști speciale, cât mai înfricoșătoare. Artiștii de la DEEP6 și PEREGRINII, experimentați ca organizatori și participanți la multe festivaluri în care au condus parade, vor purta recuzită spectaculoasă, și firește instrumentele de paradă și arte stradale care i-au făcut cunoscuți. Lumini și făclii, în condițiile legii, vor însoți fantastica paradă. Alaiul va opri în Piața Victoriei, unde un perimetru special a fost în prealabil pregătit și unde va avea loc spectacolul principal , o alegorie coregrafică însoțită de muzică și spectacol de foc, care va simboliza triumful binelui și alungarea demonului Krampus până la o nouă sosire a iernii.

Publicul este încurajat să participe, în special copiii și însoțitorii acestora – timișorenii care doresc să participe la paradă pot deja să demareze pregătirile pentru confecționarea celor mai spectaculoase costume și măști.

Coloana sonoră a spectacolului din Piața Victoriei cuprinde cântece originale, compuse pentru aceest spectacol de muzicienii de la Peregrinii și adaptări ale unor cântece vechi pe care poate le veți recunoaște, dar care vă vor da frisoane, pentru că reprezintă “colindele” înfricoșătoare ale unei sărbători de iarnă ăn care puterile răului sunt stăpâne. Din fericire, partea întunecată a obiceiurilor hibernale va fi luminată la sfârșitul show-ului de un happy-end mult-așteptat.

Evenimentul va avea loc în seara de 5 decembrie şi este organizat de asociația PRODURABIL, protagoniști ai spectacolului fiind artiștii trupelor PEREGRINII și DEEP6 PROJECT, autorii unor show-uri inedite de muzică și teatru pirotehnic la Festivalul Artelor, Bega Bulevard, Noaptea Muzeelor la Muzeul Național al Banatului sau Festivalul Medieval Timișoara, dar și la multe alte festivaluri mari din țară.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*