Eveniment

Percheziții la contrabandiştii de ţigări

Percheziții la contrabandiştii de ţigări

În cursul zilei de ieri, poliţiştii Secției 4 Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat 8 percheziţii domiciliare la mai multe locații din Timișoara, Jebel și Reșița, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă.

În data de 24 septembrie, poliţişti din cadrul Secției 4 Timișoara cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Timișoara și Serviciului Criminalistic, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara,  au efectuat  percheziții domiciliare la 6 locații din Timișoara, o locație în Jebel și una în Reșița.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Secției 4 de Poliție Timișoara, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi comercializat pe raza localităților Timișoara, Jebel și Reșița, țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Activitățile desfășurate vizează trei persoane cu vârste cuprinse între 28 și 50 de ani, presupuse a fi implicate in comiterea infracțiunii.

În urma perchezițiilor, la locuințele  celor în cauză, polițiștii au descoperit 445 de cartușe de țigări de contrabandă, 40 de pachete de cafea, suma de 33.800 de lei și 300 de euro, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Cele 3 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, bărbatul de 50 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare din cadrul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*