Social

Patrulările cu șalupa pe Canalul Bega au scos la iveală zeci de nereguli

Patrulările cu șalupa pe Canalul Bega au scos la iveală zeci de nereguli

Polițiștii locali din cadrul Biroului Patrulare Navală patrulează permanent după-amiaza și noaptea pe Canalul Bega cu ajutorul șalupei din dotare efectuând verificări și având în atenție atât luarea măsurilor legale în cazul persoanelor care comit contravenții pe malurile Begăi, cât și eventualele nereguli constatate pe maluri și pe luciul apei care sunt transmise ulterior către direcțiile din cadrul Primăriei sau către instituțiile abilitate în soluționarea lor.

În ultima lună au fost identificate 60 de nereguli, de la începutul anului fiind constatate 232, principalele probleme fiind mobilierul urban deteriorat, iluminatul public nefuncțional în unele zone, vegetație necosită, rampe de deșeuri pe maluri, copaci căzuți în Bega, coșuri de gunoi și toalete neigienizate, cabluri căzute.

De asemenea, tot de la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat un număr de 95 sancțiuni contravenționale pentru consum de alcool, tulburarea liniștii publice, aruncarea de deșeuri, formarea de rampe clandestine de deșeuri.

Pe lângă patrularea cu șalupa pe Bega au mai fost organizate și acțiuni de ecologizare, de la începutul anului fiind organizate un număr de cinci astfel de acțiuni, dar și pe alte linii. Au fost depistate și 16 persoane fără adăpost care au fost îndrumate către servicile sociale.

Polițiștii locali vor acționa în continuare pentru menținerea unui climat de liniște și siguranță atât pe Canalul Bega cât și pe malurile acestuia, cu atât mai mult cu cât se dorește păstrarea integrității investițiilor realizate din fonduri europene.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*