Social

Riscuri la achiziția produselor alimentare din mediul online

Atenție de unde cumpărați produse de casă! Nu tot ce găsiți pe internet este făcut în casă de gospodine. Pentru ca produsele să fie atestate trebuie realizate doar din materii prime locale, să nu conţină aditivi alimentari şi să fie făcute după o reţetă şi procedee tehnologice tradiţionale.

Nu cumpărați produse a căror etichete nu vă informează complet și corect privind conținutul, ingredientele sau calitatea produsului.

ANSVSA avertizează că achiziționarea alimentelor de pe rețelele de socializare, de la persoane fizice neînregistrate, poate reprezenta un risc major pentru sănătate.

Produsele preparate în spații necontrolate și fără respectarea normelor de igienă pot fi contaminate cu bacterii periculoase (ex. Salmonella, Listeria), care pot provoca toxiinfecții alimentare grave.

 Recomandări pentru consumatori:

 Cumpărați alimente doar din unități autorizate;

 Verificați eticheta, termenul de valabilitate și condițiile de păstrare;

 Evitați produsele „de casă” vândute pe Facebook/Instagram/TikTok de persoane neautorizate;

 Protejați-vă sănătatea prin alegeri informate.

 Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul ANSVSA:https://www.ansvsa.ro/blog/atentionare-pentru-consumatori-riscuri-privind-achizitia-de-produse-alimentare-din-mediul-online/


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*