Economic

Se închide încă o fabrică din vestul ţării

Se închide încă o fabrică din vestul ţării

După anunțul-șoc de miercuri, 13 februarie, cum că sute de oameni vor rămâne fără un loc de muncă la Lugoj, compania Rieker luând decizia de a închide fabrica, acum a venit o veste la fel de proastă din Zona Liberă Curtici.

De această dată este vorba despre o companie din sectorul textil – Hanes Global Supply Chain România, parte a grupului Hanesbrands – fosta companie Rosko Textil. Compania a decis să nu își mai prelungească contractul de concesiune din Zona Liberă Curtici, contract ce expiră în această perioadă. Ce înseamnă asta pentru Arad? Ei bine, cel puțin la nivel de salariați, vorbim de câteva sute de persoane care au rămas pe drumuri. Conform informațiilor furnizate de Andrei Ando, director comunicare în cadrul Consiliului Județean Arad, compania a informat conducerea Zonei Libere Curtici de decizia luată.

„Fabrica Hanes Global Supply Chain Romania SRL Curtici din județul Arad a avut 275 de angajați care confecționau articole de lenjerie intimă. Producția a fost redusă treptat, închiderea fiind finalizată la sfârșitul anului 2018. Producția a fost relocată la o fabrică deținută de companie în Vietnam precum și la alți producători de lenjerie intimă din Asia. Fabrica de tricotaje din Zalău a companiei nu a fost afectată de închiderea unității de la Curtici. Astăzi, aproximativ 80% din angajații disponibilizați au un alt loc de muncă. HanesBrands le-a oferit acestora salarii compensatorii și un bonus financiar ca urmare a închiderii unității. În plus, angajații au fost plătiți pe durata închiderii producției pentru a-și căuta un nou loc de muncă, iar compania a colaborat cu autoritățile și companiile locale pentru a susține eforturile de plasare a forței de muncă. De asemenea, compania i-a asistat pe angajații eligibili pentru pensionare sau pensionare anticipată”, se arată în comunicatul oficial al celor de la HanesBrands.

Citeşte continuarea AICI


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*