Naturali, artificiali, mari sau mici, argintii, stufoşi sau în ghivece. Și în acest an oferta pomilor de Crăciun este pentru toate gusturile şi buzunarele.
Comercianţii au scos la vânzare în piețele din oraș brazi de toate felurile. Cei mai mulţi sunt din Austria, Danemarca, Germania, Ungaria şi Italia. Sunt şi de provenienţă autohtonă, care au fost tăiaţi din Munţii Apuseni. Preţurile sunt cuprinse între 70 şi 280 de lei în Piaţa 700 din Timişoara.
„Sunt din Arieşeni, Alba, vin de peste 15 ani la Timișoara. Vânzările sunt cam slabe până în prezent, lumea vine și întreabă de preț. Probabil că de săptămâna viitoare vor veni să cumpere”, spune un comerciant din Piața 700.

Timişorenii care nu vor să piardă timp în căutarea unui loc de parcare în apropierea pieţelor agroalimentare, pot achiziţiona brazi de la centrele comerciale. Aici se găsesc atât brazi naturali cât şi artificiali. De exemplu, la Hornbach, cel mai ieftin brad natural costă 40 de lei. Clienţii cu dare de mână găsesc brazi artificiali care pot ajunge şi la 850 de lei, cu înălţimea de 1,3 metri.
La Dedeman, brazii naturali costă între 30 şi 130 de lei. Aici se găsesc şi pomi artificiali de Crăciun, simpli sau cu LED-uri, la preţuri cuprinse între 99 şi 1.099 de lei.
Citește și:

Sute de pietoni amendați în Timișoara pentru traversări neregulamentare

Program de spălare a pubelelor de rezidual, în Zona 1 și Zona 0 Lugoj, în 11-16 mai

Licitație spații comerciale în piețele din subordinea Societății PIEȚE S.A.

Transport agabaritic în perioada 29 ianuarie - 7 februarie

Au început lucrările de punere în siguranță a malului stâng al râului Timiș pentru protejarea stație...
























