Un tânăr, de 17 de ani, a fost reținut de polițiștii Secției 1 Urbane pentru comiterea unui furt din societate comercială.
El este originar din satul Punghina, județul Mehedinți, iar polițiștii au constatat că în noaptea de 29/30 octombrie ar fi pătruns într-o societate comercială, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de 2.500 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 12 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului precum și pentru recuperarea în totalitate a prejudiciului.